Friday, July 21, 2017

Muzică pentru suflet

O dată la câteva luni mai poposesc pe aici. Cumva, niciodată fiindcă -nconjoară fericirea.
O nouă veste tristă, printre altele mii care-mi dau târcoale de când am început conştientizez, m-a făcut întorc către mine. Aici.
Incapacitatea înconjurătorului de a cuprinde întocmai ce te încearcă, superficialitatea unor întrebări simple care îţi sunt adresate fără se aştepte un răspuns, dorinţa de a te ascunde cu totul doar ca nu te mai loveşti de ziduri create de indiferenţă, momentele efemere de bucurie murdărite de realitate, toate, şi mult mai multe în acelaşi timp, simt descriu mult prea bine ceea ce încercăm strigăm spre exterior, dar ni se întoarce şi mai încărcat de gânduri pe care nu ar trebui le cunoaştem niciodată.
Când îţi întinzi sinceritatea şi ataşamentul unui alter, poate fi el persoană dragă, o mulţime sau un intim, dar reciprocul te loveşte, nu zic, involuntar de cele mai multe ori, cu întrebări pierdute-n aer sau cuvinte lipsite de însemnătate, dar pline de îndatorirea pe care societatea ţi-a transmis trebuie o ai în orice, nu rămâi decât cu un gust amar de fals.
Atunci cedăm. Unii dintre noi se ridică, alţii nu mai au forţă o facă. Tot vehiculează ideea de a-ţi întinde mâna de ajutor cuiva. Clar, dacă o faci cu intenţie sinceră şi cu adevărat. Nu doar pentru îţi vei fi propriul erou fiindcă ai "făcut-o" şi pe asta. Poate când o o faci pentru motivele bune şi cu tot ceea ce eşti, o schimbi ceva. O afli ce se zbate în sinele omului. Poate.
Sigur, aceasta este o opinie, ca multe altele. Fiindcă suntem aşi în a ne da cu opinia.
Neliniştile rămân acolo bine lipite de sine, gândurile se multiplică la fiecare pas oricum, iar o opinie sau o mie altele nu schimbă nimic din ce aparţine trecutului. Fiindcă în final, trecutul este cel de care ne este teamă constant, fie el constă în imagini alterate de memorie sau în cine am fost. Poate funcţional şi emoţional suntem traşi la indigo, poate fiecare om, simte ce simte în propriul mod, în funcţie de propriile trăiri. Tind cred în ultima variantă.